ATRAGEREA RĂSPUNDERII PATRIMONIALE A PERSOANELOR CARE AU CAUZAT STAREA DE INSOLVENȚĂ A SOCIETĂȚII. RISCURI ȘI MECANISME DE PREVENȚIE
Procedura insolvenței oferă societăților cadrul legal pentru restructurarea activității. Însă, mecanismul atragerii răspunderii personale patrimoniale a persoanelor culpabile de insolvența societății este un element care creează o reticență reprezentanților societății de a apela la procedura insolvenței. Atragerea răspunderii patrimoniale trebuie să constituie un motiv de îngrijorare pentru asociați și administratori. Pentru a gestiona în mod corect această situație recomandăm reprezentanților societății să fie asistați de avocat încă de la deschiderea procedurii insolvenței.
În cele ce urmează vom prezenta succint mecanismul atragerii răspunderii personale patrimoniale a persoanelor culpabile de insolvența societății.
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență prevede câteva situații limitative în care reprezentanții societății în insolvență (administrator statutar, asociați sau orice persoană care prin faptele sale a cauzat insolvența societății) pot să răspundă cu averea personală pentru toate datoriile societății în insolvență.
Cazurile de răspundere sunt enumerate la art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, iar cei care pot formula această cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor responsabile de insolvența societății sunt fie administratorul/lichidatorul judiciar, fie de președintele comitetului creditorilor, fie de un creditor care deține mai mult de 30% din valoarea datoriilor societății.
Cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a persoanelor culpabile de insolvența societății se judecă în contradictoriu cu pârâții (persoanele chemate în instanță să răspundă pentru insolvența societății), aceștia putând formula apărări în cauză. Astfel, răspunderea personală nu se dispune prin simplul fapt al formulării unei cereri de către una din persoanele indicate anterior, ci în urma unui proces, în care se poate administra un întreg probatoriu.
În ceea ce privește săvârșirea faptelor, acestea trebuie dovedite și probate de către reclamant (administrator judiciar, lichidator judiciar, membrul comitetului creditorilor sau creditorul ce deține o creanță mai mare de 30% din totalul pasivului societății). Există o singură excepție de la această regulă, stipulată la art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014, în care legiuitorul instituie o prezumție de culpă în sarcina pârâtului în situația în care acesta nu predă actele contabile ale societății către administratorul judiciar sau către lichidatorul judiciar.
Potrivit legii, în termen de 40 de zile de la data numirii unui practician în insolvență, în calitate de administrator judiciar, se va întocmi un raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a societății, cu menționarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență și cu privire la angajarea răspunderii acestora. Acest raport reprezintă o opinie profesională a practicianului în insolvență și, de cele mai multe ori, stă la baza formulării cererii de atragere a răspunderii.
Este esențial ca reprezentanții societății debitoare să fie asistați de către avocat pe întreaga perioadă a derulării procedurii de insolvență și nu doar în momentul formulării cererii de antrenare a răspunderii personale când, de cele mai multe ori, este prea târziu.
În lipsa unei apărări corecte pe toată perioada de insolvență, la momentul formulării cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale este posibil să fie deja administrate probe care nu mai pot fi combătute în cadrul cererii.
Spre exemplu, dacă s-a admis în instanță o acțiune formulată de administratorul/lichidatorul judiciar în temeiul art. 117-118 din Legea nr. 85/2014, prin care s-a reținut intenția tuturor părților implicate de a sustrage bunuri din societate, va exista o putere de lucru judecat cu privire la această faptă și într-o eventuală cerere de antrenare a răspunderii personale patrimoniale.
În practică, s-a reținut că managementul defectuos al societății nu conduce automat la atragerea răspunderii administratorilor dacă nu se identifică o faptă concretă comisă cu intenția de a păgubi societatea.
Într-o altă speță, s-a reținut că existența datoriilor către bugetul de stat, deși există o obligație legală de achitare a acestora, nu pot fi puse în sarcina administratorului, dacă nu se dovedește intenția de fraudă a acestuia.
În situația în care cererea este formulată de organele fiscale, unul din motivele indicate în mod curent de acestea, este cel de le la lit. C) din art. 169 respectiv continuarea unei activități care duce în mod vădit la încetare de plăți. Altfel spus, societatea nu și-a cerut insolvența în momentul constatării imposibilității continuării activității, faptă ce a determinat mărirea datoriilor societății prin acumularea dobânzilor și penalităților de întârziere. Acest argument poate fi combătut în instanță, dacă este formulată o apărare corespunzătoare de către avocat.
De asemenea, retragerea unor sume de bani din societate nu conduce automat la atragerea răspunderii personale a reprezentanților societății, dacă nu se coroborează această faptă cu starea de insolvență a societății și cu prejudicierea creditorilor.
Așadar, mecanismul atragerii răspunderii personale patrimoniale trebuie să constituie o îngrijorare a reprezentanților societății la momentul deciziei de a se solicita deschiderea procedurii insolvenței, însă aceasta poate fi prevenită dacă asociații sunt asistați în mod corect de către avocați, încă de la început.
