INVOCAREA FORȚEI MAJORE ÎN CONTRACTELE COMERCIALE ÎN CONTEXTUL RĂSPÂNDIRII VIRUSULUI COVID-19

În contextul social actual, se discută din ce în ce mai mult despre efectele pandemiei asupra mediului de business existând atât părți de bună credință care într-adevăr sunt afectate de restricțiile impuse de autorități pentru evitarea răspândirii virusului COVID-19 însă, există și persoane care încearcă să profite de pe urma acestei situații de criză.

Pentru a putea înțelege mai bine fenomenul, vom analiza în cele ce urmează noțiunea de „forță majoră”, condițiile forței majore și efectele forței majore.

• Reglementarea legală

Codul civil român definește noțiunea de forță majoră la art. 1351 alin. (2) ca fiind „orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.”

Forța majoră, potrivit doctrinei și jurisprudenței, desemnează acel fapt ori situație, intervenite dintr-o cauză exterioară, care constituie un obstacol imprevizibil și de neînlăturat în executarea obligației asumate. Principalul efect imediat și constant al cazului de forță majoră care împiedică executarea obligației asumate este de a scuti pe debitor de a plăti daune-interese.

Însă, legea nu împiedică părțile contractuale să stabilească de comun acord și alte situații pe care să le asimileze situației de forță majoră, existând principiul libertății de voință.

În ceea ce privește încadrarea epidemiilor sau pandemiilor ca fiind cauze de forță majoră, exoneratoare de răspundere, trebuie analizat de la caz la caz, în funcție de modul de stipulare a clauzei contractuale, dacă există o formulare generală sau este prevăzut expres că epidemiile și pandemiile constituie cauze de forță majoră.

Mai precizăm faptul că nu este suficient ca partea aflată în imposibilitatea realizării obligației contractuale să comunice acest lucru părții adverse, ci are obligația de a se adresa Camerei de Comerț și Industrie a României ( în continuare „CCIR”) dacă este societate înregistrată în România, pentru a solicita avizarea existenței cazului de forță majoră.

Constatarea existenței cazului de forță majoră se face în baza unei documentații depuse exclusiv de solicitant. Așadar, CCIR nu va administra din oficiu probe, chiar dacă obținerea acestora ar fi ușor accesibilă.

Menționăm faptul că CCIR nu se va pronunța asupra răspunderii comerciantului sau exonerării acestuia de răspundere, ci doar va constata existența/inexistența cazului de forță majoră solicitat.

Doar instanțele de judecată (sau instanțele de arbitraj, după caz) se vor pronunța asupra exonerării răspunderii persoanei care s-a aflat într-o situație de forță majoră. Desigur, dacă părțile contractante vor ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă, nu se mai pune în discuție formularea unei acțiuni în instanță.

Însă, în contextul actual, există comercianți care într-adevăr se află într-o stare de forță majoră, dar și comercianți care încearcă să profite de pe urma acestei stări. Recomandarea noastră este de a solicita asistență juridică de specialitate încă de la început, pentru a putea fi analizate atât dispozițiile contractuale stipulate între părți, cât și incidența cazului de forță majoră raportat la specificul obiectului contractului.

Spre exemplu, trebuie analizat dacă există măsuri restrictive ale autorităților care interzic desfășurarea anumitor activități (spre ex.: interzicerea exportului de produse medicale, închiderea granițelor) sau doar recomandări ale autorităților de evitare a deplasărilor.

• Condițiile forței majore

Pentru a fi în prezența unui eveniment de forță majoră este necesar ca acesta să îndeplinească următoarele caractere: a) să aibă origine externă, în sensul în care evenimentul nu este cauzat de persoana respectivă ex: cutremure, inundații, războaie, revoluții etc.; b) să fie imprevizibil; c) să fie absolut invincibil; și d) să fie inevitabil.

Dacă un eveniment nu îndeplinește cumulativ toate aceste condiții nu putem fi în prezența unui caz de forță majoră.

În ceea ce privește imprevizibilitatea unui eveniment, în doctrină s-a reținut că această condiție trebuie să fie raportată la capacitatea și diligența unui om mediu, normal, prudent și diligent și având în vedere gradul său de pregătire și specializare în acel domeniu.

Așadar, analiza acestei condiții, a imprevizibilității, trebuie analizată de la caz la caz, neputând fi dat un răspuns general valabil.

Spre deosebire de caracteristica imprevizibilității, celelalte 2 caracteristici, a invincibilității și inevitabilității trebuie să fie absolute, adică pentru orice persoană.

• Efectele forței majore

Principalul efect al cauzei de forță majoră este exonerarea de răspundere a celui ce nu poate să își îndeplinească obligația.

Însă, pentru a beneficia de efectele forței majore este esențial ca evenimentul calificat astfel să se fi produs înainte ca obligația rezultată din contractul încheiat între părți să devină exigibilă și ca debitorul să anunțe creditorul cu privire la intervenirea situației de forță majoră.

Raportat la evoluția răspândirii virusului COVID 19, va trebui analizat de la caz la caz când a intervenit efectiv starea de forță majoră, raportat la scadența obligației, având în vedere că răspândirea virusului s-a întâmplat într-o perioadă mai mare de timp, iar măsurile impuse de autorități au avut loc la momente diferite.

Pe de altă parte, debitorul obligației are obligația de a anunța creditorul cu privire la apariția cazului de forță majoră, nefiind suficiente informațiile existente în mediul public.

Pentru a înțelege modul de aplicare a forței majore, arătăm faptul că există jurisprudență potrivit căreia blocajul financiar nu constituie un caz de forță majoră, nefiind o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat, care pune debitorul în imposibilitate absolută de a-și îndeplini obligațiile asumate, debitorul având posibilitatea să recurgă la credite bancare.

Așadar, dacă răspândirea virusului COVID 19 a condus compania la un blocaj financiar, nu se poate invoca forța majoră ca o cauză exoneratoare de răspundere, debitorul putând ajunge într-o situație de blocaj financiar și în alte situații și, existând și mecanisme de evitare a blocajului financiar, inclusiv contractarea unor credite bancare. Pentru a exista o cauză exoneratoare de răspundere este esențial ca evenimentul (PANDEMIA) să fie o cauză directă pentru neexecutarea obligației.

• Concluzii

În final, arătăm faptul că răspândirea virusului COVID 19 nu reprezintă o cauză GENERALĂ de forță majoră care să ducă la exonerarea debitorului de răspundere, aceasta urmând a fi analizată în particular, la fiecare situație în parte. Recomandăm aplicarea principiului bunei credințe în negocieri și solicitarea asistenței juridice încă din cazuri incipiente, pentru a preveni blocajul desfășurării afacerii, precum și pentru a analiza dispozițiile contractuale și incidența cazului de forță majoră.